Mititelu aruncă bomba:** „Dragomir ar putea DEMISIONA marți!”
Fotbalul românesc este zguduit iar de scandaluri. Conform mai multor informații, procurorii DNA au pus sechestru pe trei imobile aparținând lui Dumitru Dragomir, după ce făcuseră acest lucru și cu sediul Ligii. Aceste acțiuni au legătură cu dezafilierea Universității Craiova.
Mircea Sandu a avut și el întâlnire cu procurorii, dar la sediul DNA. „Am avut de dat unele lămuriri”, a spus șeful FRF. Din câte se pare, el a fost chestionat pe seama împrumutului de 400.000 de euro pe care soția lui, Lisa, i l-a acordat în 2009 lui Jean Pădureanu.
Adrian Mititelu a declarat că Dumitru Dragomir ar putea fi arestat foarte curând! Pentru a evita acest lucru, președintele LPF ar urma să își anunțe demisia marți!
„Dacă Dumitru Dragomir își dă demisia, va fi cercetat în stare de libertate și va scăpa de arestul preventiv, tocmai de aceea vrea să facă acest lucru marți”, a declarat Adrian Mititelu la gsptv.