Mititelu: „Cu Wobay și Baird pe teren făceam show în „Groapă””

Mititelu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, crede că absența jucătorilor Wobay și Baird s-a făcut remarcată în meciul "juveților" cu Dinamo și spune că echipa din Bănie ar fi ieșit învingătoare cu cei 2 fotbaliști pe teren

"Scorul de 1-0 pentru Dinamo ramâne cel care contează, însă avem satisfacția că ocaziile noastre au venit pe niște faze gândite, în timp ce ale lor au venit în urma unor contraatacuri. Dinamoviștii au accentuat foarte multe faptul că, timp de 15-17 minute, noi am jucat cu un om în plus. Au uitat însă că în acel 4-4 de anul trecut, ei au avut 60 de minute un om mai mult pe teren. Dispera Tică Dănilescu pe margine de ziceai că e uraganul Katrina. Țipa la arbitru să pună capăt meciului. Era cu brațele ridicate de ziceai că face gimnastică. Și cei de la oficială strigau la fel. Asta m-a făcut să diger mult mai ușor înfrîngerea. Sper să nu se supere cei de la Dinamo, că asta e, mai glumim și noi. Cu Baird și cu Wobay pe teren făceam show pe Dinamo!", a menționat Mititelu.

Partida Dinamo – Universitatea Craiova s-a încheiat cu scorul de 1 – 0 pentru gazde, gol înscris de Marius Niculae.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele ruse avansează în Kursk
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele…
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×