Mititelu dă vina pe Dragomir:** „Încercând să retrogradeze Craiova, intenția lui a ricoșat în Timișoara și Bistrița”

Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, crede că retrogradările
Timișoarei și Bistriței se datorează înnăspririi condițiilor de
licențiere în urma dorinței lui Dumitru Dragomir de a se asigura că
Universitatea va evolua în liga secundă din sezonul următor.

„O mare surpriză, nu îmi vine să cred! Este o decizie șoc!
Totul se trage de la dorința lui Dumitru Dragomir de a trimite
Craiova în liga a II-a, a ricoșat această dorință și în alții. Din
acest motiv s-au înnăsprit condițiile de licențiere și a trebuit să
se aplice aceeași unitate de măsură pentru toți. Bistrița avea de
mult timp probleme, dar s-a trecut mereu cu vederea pentru că nu
participau în cupele europene.

Mai sunt două formații al căror nume nu a fost pomenit, deși știu
că și ele au datorii. Nu am pierdut nimic prin retrogradare și
neprimirea licenței, tocmai de asta au retrogradat și Timișoara și
Bistrița, pentru că a existat mișcarea aceasta împotriva noastră.
Cu ocazia asta s-au plătit și polițele împotriva Timișoarei. Nu
meritau asta, îmi pare rău pentru Marian Iancu”, a spus
Mititelu la Sport.ro.

Publicat: 31 05. 2011, 14:45
Actualizat: 31 05. 2011, 14:58