Craiova are două victorii în ultimele trei meciuri și pare să fi făcut un pas mare în îndeplinirea obiectivului: salvarea de la retrogradare. Chiar dacă Universitatea a învins Poli Iașiul, Florin Costea va absenta, cel mai probabil, tot returul, așa că Mititelu a pus din nou tunurile pe arbitri.
Finanțatorul din Bănie nu înțelege cum Deaconu nu a dat penalty și eliminare la faza în care „Briliantul” Craiovei a fost cosit în careu de către Brăneț și pune tunurile pe CCA. Mai exact pe Ioan Igna, președintele Comisiei, care nu face decât să execute ordinele venite de sus, de la Federație.
„Este o telecomandă, care nu are nicio răspundere. Cum să conduca un om de 80 de ani, senil, arbitrajul?! Suntem niște oameni care am muncit și am luat-o de jos în viață, iar acum ne conduc alții care nu au făcut nimic în viața lor. La alegerea președintelui FRF vin mereu cei din Divizia C, care nici nu știu pe ce lume trăiesc. Iar ei decid cine să conducă fotbalul. Mircea Sandu nu va schimba nimic niciodată. Dacă vorbești, îți trage o amendă de 2 miliarde de lei, iar după nebunia lor ar pune chiar și 3 milioane de euro, fiindcă sunt stat în stat. Arbitrajul este arma Federației și ar pleca jumătate de acolo dacă ar pierde„, a spus patronul din Bănie la Radio Oltenia Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER