Mititelu: „Dumnezeu va avea grijă de Deaconu!** Cine se ia de echipa asta, o să i se întâmple numai rău”

Liga I devine mai nou liga „blestemelor”! După declarațiile lui
Marian Iancu la adresa președintelui FRF, negate apoi de
finanțatorul Timișoarei, asistăm la un episod asemănător. Adrian
Mititelu l-a desființat pe centralul Deaconu, pentru faza din
finalul, primei reprize, când Brăneț l-a cosit în careu pe Florin
Costea. Deaconu nu a dictat penalty, dar atacantul Universității nu
a mai putut continua partida și riscă să piardă tot sezonul.

„Din primele impresii, Costea va rata tot returul. Avem cel mai bun
doctor din țară și nu cred că se înșeală. Pe Costea o să-l ducem și
pe Lună, doar ca să se facă bine. Deaconu a judecat foarte
intenționat faza asta, precum și altele. Universitatea Craiova nu
trebuia să câștige azi, dar Dumnezeu va avea grijă de Deaconu. Cine
se ia de echipa asta, o să i se întâmple numai rău!”
, a
declarat Adrian Mititelu, la gsptv.

Publicat: 21 03. 2010, 16:27
Actualizat: 21 03. 2010, 16:35