„Mititelu e mereu optimist, el câștigă campionate…”
Președintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan, spune că nu este mulțumit de faptul că Aurelian Bogaciu nu va mai arbitra echipa campioană și a lăsat să se înțeleagă că "centralul" a fost influențat la partida din Giulești de simpatia sa față de Rapid.
"Nu ne mulțumește cu nimic faptul că nu vom mai fi arbitrați de Bogaciu, vina nu este a arbitrilor, presiunea este prea mare pentru ei. Nu trebuia să fie delegat un arbitru din București, la el subconștientul și-a spus cuvântul. La fel aș fi procedat și eu, dacă aș arbitra CFR-ul, este singura echipă cu care țin, deși în tinerețe am simpatizat și cu Steaua, dar m-am lecuit", a spus Mureșan pentru www.prosport.ro
Conducătorul ardelenilor a vorbit și despre următoarea partidă din campionat, împotriva celor de la Universitatea Craiova.
"Mititelu este mereu optimist, el bate pe toată lumea, câștigă campionatul..O să vadă la finalul partidei că a fost optimist degeaba", a precizat Mureșan.