Mititelu este decis să mute echipa! **”Ce e rău dacă jucăm la Severin?”
În urmă cu câteva zile, Adrian Mititelu anunța că vrea să mute
echipa la Turnu-Severin. Șeful din Bănie nu a renunțat la idee și
crede că echipa va fi mult mai bine primită acolo, în timp ce
suporterii din Craiova o vor regreta. Mititelu este impresionat de
condițiile pe care le oferă stadionul din Severin și e convins că
toți cei de acolo vor fi alături de echipă.
„Echipa asta a fost, este și va fi Universitatea
Craiova. Este echipa Olteniei. La Severin este tot Oltenia. Echipa
este bine-primită, acolo sunt condiții foarte bine, peste două luni
stadionul din Turnu-Severin va fi foarte modern. Ce este rău în
faptul că jucăm meciurle de acasă la Severin? Oamenii de acolo
iubesc foarte mult Universitatea Craiova. Cei din Craiova s-ar
putea să-și dea seama de valoarea echipei când n-o să mai
fie”, a spus finanțatorul „juveților” la Sport.ro