Mititelu explică de ce Costea n-a mai așteptat vara și s-a dus să se antreneze cu Steaua

Adrian Mititelu este dezamăgit de atitudinea lui Mihai Costea,
care n-a mai așteptat vara și s-a dus deja să se antreneze cu
Steaua. Patronul „juveților” susține că atacantul l-a rugat pe Gigi
Becali să intervină pe lângă cei de la Craiova, pentru a-l lăsa să
se antreneze sub comanda lui Sorin Cîrțu.

Conducerea Științei i-a acceptat cererea, însă Mititelu susțin
că Mihai Costea nici măcar n-a trecut să-l salute și să-i
mulțumească pentru susținerea de care a avut parte.

„Gigi Becali m-a sunat să mă întrebe care e situția lui
Mihai Costea și i-am zis că nu e în lot pentru meciul ăla. Eu i-am
zis lui Gigi că poate să se antreneze cu Steaua, dar la mine n-a
venit să mă întrebe. Să vedem dacă la Steaua se mai supără că nu-l
bagă titular. Din cauza asta s-a dus să se antreneze la Steaua, s-a
supărat că Reghecampf nu l-a băgat în echipă.

Să vadă el de la vară ce bine era la Craiova. Dar trebuia să treacă
să-l salute pe patronul care l-a crescut. Nici nu vreau să mai
dezvolt subiectul, să fie sănătos. A fost unul dintre cei mai
ajutați jucători, cred că e conștient de asta.

El nu a mai așteptat să-și termine contractul cu
Universitatea, să ajute echipa să iasă din situația dificilă în
care se află echipa.El n-a mai așteptat, i-a dar Gigi Becali primă
de instalare, și-a luat mașină și a fugit la București”,
a
declarat Adrian Mititelu la Sport.ro

Fratele mai mic al lui Florin Costea a fost achiziționat de
Steaua contra sumei de 1.4 milioane de euro, iar contractul urmează
să intre în vigoare din vară.

Publicat: 18 04. 2011, 18:31
Actualizat: 18 04. 2011, 18:33