Șeful Universității Craiova, Adrian Mititelu, susține că a găsit dovada cu ajutorul căreia va reuși să producă o revoluție în fotbalul românesc, în urma căreia așteaptă căderea capetelor lui Dumitru Dragomir și Mircea Sandu. Mititelu spune că hotărârea prin care a fost dezafiliată Craiova nu e validă pentru că nu a fost semnată de Dragomir, Avram și Șfaițer. VEZI MAI JOS ACTELE
„I-am prins! Am actele în mână, vreau să vă spun că nu există o decizie de excludere a Universității Craiova. Am în față înștiințarea că U Craiova a fost exclusă provizorie și în paralel m-am uitat în lista persoanelor din Comitetul Executiv care au decis asta și observ că lipsesc trei semnături, cele ale lui Șfaițer, Dragomir și Avram. Ei apăreau ca și cum ar fi votat pentru excludere, dar acum văd că nu au fost prezenți. Avram este în beciul DNA și pentru această situație, Dragomir de aia s-a ferit să semneze, pentru că știa că este vorba de fals și uz de fals. Asta se sancționează penal.
Acum, Dragomir și Sandu trebuie să se predea, pentru că Țerbea și Avram sunt în arest și vor da totul în fapt. Va urma eliberarea fotbalului românesc de sub această dinastie, Craiova este inițiatoarea revoluției în fotbalul românesc, un fel de Timișoara, 17 decembrie 1989″, a spus Mititelu la Fanatik Show, pe DigiSport.
VEZI MAI JOS SI HOTARAREA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER