Mititelu îi liniștește pe olteni:** „Vom obține licența!”

Finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, joi, că gruparea olteană nu va avea nicio problemă în obținerea licenței pentru sezonul 2009/2010 al Ligii I, după ce actele de la dosar au fost adăugate.

"Mâine (n.r. – vineri) probabil vor fi cluburi care primesc OK-ul, altele care o să-l primească săptămâna viitoare sau peste două săptămâni. Ce pot să spun la modul cel mai serios este că nu avem nicio problemă și că îndeplinim toate criteriile. Nu vom avea probleme cu licența. Au fost niște acte lipsă de la dosarul nostru, pentru că a fost o neînțelegere între auditor și directorul economic. Auditorul a spus că nu mai e nevoie de niște acte, cei de la licențiere nu au spus că sunt lipsă. Practic a fost o problemă de birocrație. Nimeni nu face nimic din bună credință. Dacă nu îi dai «mură-n gură» nimeni nu face nimic din propria inițiativă. El nu spune că nu avem acte, tace din gură. M-am implicat, am luat-o de la A la Z, am văzut punctele la care eram deficitari și am demonstrat fără tăgadă că ceea ce nu aveam în dosar avem în realitate. Ieri am dus toate actele și poate mai duc luni sau marți două-trei acte pe care trebuie să le iau de la niște autorități. Era bine dacă mi se spunea concret ce acte nu am. Nu avem probleme, nu avem datorii, a fost o chestie de interpretare. Dânșii au fost acoperiți în primele declarații, pentru că erau documente lipsă de acolo", a spus Mititelu.

Adrian Mititelu a declarat, la începutul săptămânii trecute, că are informații că se încearcă retrogradarea echipei din Craiova, precizând că directorul compartimentului de licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, le-a transmis angajaților grupării oltene că îi "așteaptă" Liga a II-a. Mititelu a precizat că problemele de la Universitatea Craiova în privința licențierii sunt cauzate de oameni din Craiova, cu complicitatea președintelui FRF, Mircea Sandu.

Publicat: 14 05. 2009, 15:12
Actualizat: 14 05. 2009, 15:17