„Mititelu își dă viața pentru Craiova! Fata lui a leșinat la meciul cu CFR!”

Gigi Becali e convins că partida de ieri de la Severin nu a fost
un meci trucat și aduce în sprijinul opiniei sale un episod extrem
de dramatic. Fata lui Mititelu a leșinat în momentul în care trupa
din Gruia a marcat golul trei, ceea ce denotă pasiunea pe care
familia finanțatorului o pune în slujba echipei.

Am vorbit cu Mititelu. A leșinat fata lui. Oltenii pun
pasiune când fac ceva, de la mic la mare. Mititelu își dă viața.
Borcea, dacă ar putea să se retragă, să vină unul în locul lui,
s-ar retrage, să stea liniștit. Mititelu până în mormânt se duce și
dacă moare, ține mâna afară din mormânt și spune «Universitatea
Craiova». Eu nu mi-am învățat familia, copiii cu fotbalul, le-am
zis să-și vadă de treabă «la biserică». Mititelu i-a învățat așa.
La mine e pe moment supărarea, când mă duc acasă, nici nu se
cunoaște
„, a spus Gigi Becali.

Atât Mititelu cât și Becali au fost suporterii Rapidului aseară,
pentru că orice punct obținut de Pandurii ar fi însemnat emoții
suplimentare pentru Craiova, formație care are acum trei puncte
avans în fața trupei lui Cârțu: „Ce blat? Mititelu e
disperat, nu mai știe ce să facă, n-are cum să fie blat. Făcea
calcule, am vorbit în timpul meciului cu Rapid (n.r. Rapid –
Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0), era disperat. I-am zis să stea
liniștit că o să câștige Rapidul
„, a mai spus el.

Becali i-a transmis lui Adrian Mititelu că nu va pleca cu niciun
punct din deplasarea Craiovei la Steaua în penultima etapă a Ligii
I. „I-am spus să-și ia gândul că o să câștige pe Ghencea
pentru că nu are cum. În Ghencea e greu ca Steaua să fie învinsă de
Craiova la ora asta. O echipă care primește trei goluri în
superioritate numerică e o problemă cu ea, mental și
fizic
„, a explicat Becali.

Gigi are un singur dor: Unirea în Liga
Campionilor

Finanțatorul stelist și-ar dori ca gruparea Unirea Urziceni să
câștige campionatul. „M-am bucurat la pauză degeaba la
meciul Craiovei. Mi-ar plăcea să câștige Urziceniul campionatul. Ca
și anul trecut, am avut o bucurie că a câștigat Urziceni, am luat o
parte din bani, ca și anul ăsta dacă ar fi. În plus, n-am nicio
problemă pentru că Urziceniul nu e una din adversarele
noastre
„, a menționat Becali.

Publicat: 11 05. 2010, 15:28
Actualizat: 11 05. 2010, 15:31