Mititelu: „L-am ofertat pe Ionel Dănciulescu”

Finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat
că i-a făcut o ofertă lui Ionel Dănciulescu pentru a juca la
Universitatea Craiova, dar a precizat că atacantul i-a lăsat de
înțeles că are o propunere tentantă din străinătate.

„Acesta este lotul pentru următorul sezon, sper să mai
aducem un jucător din străinătate. Zilele trecute l-am sunat pe
Dănciulescu, i-am făcut o ofertă și a rămas să mă sune, dar mi-a
dat de înțeles că are o ofertă bună din străinătate. Mă bucură
revenirea lui Mădălin Ciucă, îmi doream mult să se întoarcă, pentru
că atunci când a plecat de la noi a fost o conjunctură nefericită.
Bușu are nevoie de meciuri jucate, pentru că numai așa va căpăta
experiența necesară. Este un tânăr care cred că va trece anul
acesta de la stadiul de speranță la certitudine”
, a spus
Adrian Mititelu la postul TV Oltenia.

Lui Ionel Dănciulescu i-a fost reziliat unilateral contractul de
către gruparea Hercules Alicante, în baza unei clauze prin care
aceștia puteau renunța la serviciile sale în schimbul unei sume de
bani.

Publicat: 20 07. 2010, 12:18
Actualizat: 20 07. 2010, 12:23