Craiova a fost la un pas să obțină prima victorie în campionat în acest sezon, însă Zicu le-a refuzat succesul, marcând în ultima secundă.
Paradoxal, Adrian Mititelu recunoaște că remiza este una echitabilă și laudă jocul practicat de timișoreni.
„Sincer să fiu, până la urmă Timișoara merita să egaleze. La omul necăjit nici boii nu trag. Iar am pățit așa, e ghinion. Atmosfera a fost extraordinară, cu 14-15.000 de spectatori, ca la meciurile mari. Oamenii meritau să plece acasă fericiți, dar se pare că nu știm să jucăm ca să apărăm un rezultat. Timișoara are o forță ofensivă foarte mare și degeaba am jucat cu 7-8 fotbaliști defensivi. Am jucat cu cea mai puternică echipă de deplasare. Una din primele două echipe din Liga I ca formă și valoare. Putea să iasă și mai rău, dar cu puțin noroc puteam lua toate punctele. Ar fi fost un balon de oxigen.„, a spus patronul Craiovei la digi.
În ceea ce privește viitorul, Mititelu rămâne optimist, pentru Universitatea urmând câteva partide ușoare.
„În afară de Victoria Brănești, am întâlnit trei din echipele puternice care se bat la titlu. Dacă vom gestiona bine acest moment, putem strânge puncte în următoarele etape. Avem un traseu nu neapărat mai ușor, dar cu echipe accesibile. Din punct de vedere al lotului suntem cel puțin la nivelul celor 4-5 din vârf. Trebuia să avem șase puncte după primele două etape. Altfel jucam și cu Brănești, și astăzi, dacă le aveam.„, a conchis Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER