Finanțatorul „juveților”, Adrian Mititelu, a vorbit aseară la Radio Oltenia Craiova, după intervenția lui Dumitru Dragomir, și crede că Universitatea Craiova va deveni din ce în ce mai puternică. Acesta susține că nu poate să spună exact că Știința va lua titlul în 2011, așa cum a prezis Dumitru Dragomir.
„Domnul Dragomir a văzut o echipă puternică și este părerea dânsului. Nu știu dacă vom lua titlul în doi ani, dar vom conta foarte mult de acum înainte în vârful clasamentului. Locul Universității Craiova acolo este. Chiar când am intrat în fotbal am spus că acest proiect se întinde pe mai mulți ani, nici nu mă așteptam să promovăm din primul an de când am luat echipa, dar acești copii au reușit. Am reușit ca după doi ani de Liga I, abia în al treilea să putem vorbi după 11 etape de Cupa UEFA. Primii doi ani au fost inconstanți, deși se vedea că echipa are potențial, știm cu toții că aveam serii de rezultate negative, când echipa juca foarte bine și pierdea, și apoi serii de victorii, când nu ne bătea nimeni. Din echipa care a promovat mai sunt Bornescu, Dănănae, Mitchell, Dorel Stoica și Baird. Pe lângă ei au crescut acești copii și Universitatea crește de la meci la meci”, a declarat Mititelu.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER