Mititelu, omul DNA?** Elementul SURPRIZĂ‚ care ar putea rezolva scandalul cu Pițurcă!

Războiul dintre Adrian Mititelu și Victor Pițurcă poate lua o
întorsătură surprinzătoare, în sensul că beligeranții pot ajunge
brusc la o înțelegere. Asta ca urmare a intervenției numărului 1
din fotbalul românesc.

Mircea Sandu a luat zilele trecute poziție în scandalul de la
Craiova, dintre patronul Universității și fostul manager general al
echipei. Dincolo de asta, surse ale ProSport susțin că deunăzi, la
un ceas târziu în noapte, Mircea Sandu i-a telefonat lui Adrian
Mititelu! Președintele FRF i-a solicitat lui Mititelu să înceteze
duelul public și să aibă în aceste zile o întâlnire cu Victor
Pițurcă sau măcar să discute prin intermediari o rezolvare imediată
a problemelor dintre aceștia. „Ajunge cât scandal ai făcut!
Fotbalul românesc suferă oricum la capitolul imagine și nu avem
nevoie de încă un dosar DNA!”, i-ar fi spus „Nașul” olteanului.
Mircea Sandu a intervenit pentru a evita ca după ancheta de
corupție de la Pitești procurorii să se sesizeze și față de
litigiul de la Craiova, mutat ulterior la LPF. Acesta ar fi un
dosar în care ar fi amestecați mulți oameni de fotbal de prim-rang,
cu implicații mult mai șocante decât ceea ce s-a întâmplat la
Pitești.

Mititelu, informator la DNA?

Atitudinea lui Mircea Sandu e provocată de repetatele amenințări
ale lui Adrian Mititelu că va sesiza Procuratura, dar și pur și
simplu de personalitatea olteanului. Mititelu e suspectat în fotbal
că ar fi fost unul dintre informatorii DNA în dosarul „Cornel
Penescu”.

De asemenea, înainte de a fi la rândul său arestat, primarul
Craiovei, Antonie Solomon, îl acuza pe Adrian Mititelu că l-ar fi
„turnat” procurorilor. Date fiind acestea, Mititelu e perceput în
lumea fotbalului drept un personaj periculos și capabil să provoace
un șir de arestări fără precedent!

Imaginea lăsată de scandalul de la Craiova este una deplorabilă,
stânjenitoare pentru noi, cei din fotbal. Ne e puțin rușine.
Singura soluție e împăcarea

Mircea Sandu, președinte FRF

Bărboianu și Găman au
greșit, pentru că ar fi trebuit să se adreseze comisiilor ca să fie
totul în regulă

Mircea Sandu, președinte FRF

Nu am vorbit cu Mititelu în ultima vreme, dar e adevărat că susțin
împăcarea cu Pițurcă
Mircea Sandu, președinte FRF

Publicat: 27 01. 2011, 01:59
Actualizat: 27 01. 2011, 02:05