Scandalul ivit din senin joi seară, între Marian Iancu și Adrian Mititelu, s-a încheiat la Telesport cu loviturile sub centură ale finanțatorului craiovean: "Nu toată lumea e ca Iancu, așa fresh, mai mare dragul când îl vezi…. El e pe bulevard? Nu știu ce bulevard. Rahova, Zăbrăuți?", au fost replicile acide ale patronului Universității.
Adrian Mititelu a crititcat modul în care Iancu a preluat palmaresul fostei Politehnica Timișoara:"O echipă care s-a născut din Fulgerul Bragadiru poate să fie al doilea brand din România? Facem un aranjament să preia și palmaresul lui Bayern Munchen. Ce palmares să aibă AEK sau Fulgerul Bragadiru? Să nu vorbească el de onoare. Timișoara nu există deocamdată în fotbalul românesc. Să câștige o cupă, un campionat și pe urmă să vorbească. În 2005 puteam să fac și eu o fuziune, dar am preferat să înfrunt retrogradarea", a încheiat Mititelu. Marian Iancu a declarat la Telesport că în sezonul trecut, Adrian Mititelu i-a propus în finalul capionatului înaintea de meciul Poli Timișoara – Ceahlăul, o sumă de bani pentru a învinge pe cei de la Ceahlăul și a-i scăpa pe olteni de retrogradare:
„Mititelu m-a sunat și mi-a propus o sumă de bani pentru a ne apăra corect șansele în fața celor de la Ceahlăul, pentru ca să-i ajutăm pe ei să nu retrogradeze. Bineînțeles că i-am închis telefonul și nu s-a pus problema să primim oferta” a declarat Iancu.
Mititelu: „Mi-e silă de Iancu”
Patronul Craiovei a ținut să-i răspundă imediat lui Iancu, acuzându-l că ar fi mințit atunci când a declarat că i s-au oferit bani din partea sa:
„Deși el are 175 de kilograme, el vrea să se dea și mai mare decât este. Eu nu pot să vă zic mai mult, dar și la jumătate de an de la acel meci sunau jucătorii și antrenorii secunzi pentru că nu au ajuns banii la ei. Unii dintre jucătorii de la Timișoara s-au autoinvitat la prime, pentru meciul cu Ceahlăul, dar Marian Iancu nu vrea să recunoască. Eu am fost corect cu oamenii, dar Iancu folosește prea mult cuvântul „onoare” și asta nu-l caracterizează deloc. Dacă DNA-ul o să declasifice înregistrarea telefonică de atunci, o să vedeți ce spunea acest om de onoare despre Chivorchian: ‘Nu mai ma inteleg cu Chivorchian, o sa fie o mare problemă cu Chivorchian‘ ”, a încheiat Mititelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER