Mititelu: „Rednic nu trebuia alungat din stadion”

Referitor la excluderea din stadionul "Oțelul” a antrenorului lui Dinamo, Mircea Rednic, patronul „juveților”, Adrian Mititelu, a afirmat la Specialul de la Sport.ro că s-a comis un abuz.

"Craiova e o echipă campioană la disputat meciuri fără spectatori, așa că știu bine ce vorbesc. Din cele 30 de persoane pe care clubul organizator le poate invita la un astfel de meci se pot pune pe listă sponsori, autorități locale și cred că Mircea Rednic avea dreptul să rămână pe stadion. Mircea Rednic avea voie să participe la meci, iar dacă i se interzice prin regulament, atunci cred că e un abuz. La câte cutume există în regulamentul FRF cei de la Galați se puteau trezi cu meci pierdut cu 3-0”, a afirmat Mititelu.

Referitor la partida pierdută de rapidiști, Mititelu a conchis: “S-a jucat la 40 de grade, e ucigător pentru Rapid, plus că nu joci în fața spectatorilor, e altceva. Rapidul a evoluat trei etape în nocturnă, iar Oțelul a jucat până acum de două ori la 40 de grade și e o diferență foarte mare. A contat enorm”.

Publicat: 17 08. 2008, 21:10