Mititelu sare la Dinu

Cornel Dinu a atacat doi jucători în mod special, după dezastrul de la Klagenfurt, pe oltenii Dorel Stoica și Mirel Rădoi.

Administratorul-delegat al lui Dinamo a primit imediat replica din partea patronului Craiovei, Adrian Mititelu, care a și prefațat derby-ul cu „câinii-roșii“, de miercuri. „Cornel Dinu are un caracter infect. Oricum, Dorel Stoica este mult mai fotbalist decât a fost el antrenor. Să nu uităm că una din cele mai triste amintiri din istoria fotbalului românesc este partida de la Kosice, care l-a avut pe bancă pe acest individ. Ne-am făcut de râs când ne-au bătut cehoslovacii în opt oameni. Frustrarea lui Dinu este cunoscută, el în fotbal s-a remarcat prin filozofii și toată viața a avut parte de rateuri. Rămân la aceeași părere, fotbalist de nota 7 și antrenor de 4“, a spus Mititelu.

Acesta i-a reamintit lui Dinu cum, pe vremea când conducea de pe bancă Dinamo, după 4-0 la pauză cu Foresta, „câinii” au pierdut cu 5-4: „Dinu are niște doctorate celebre în fotbal, Kosice, Foresta Fălticeni, lucrări care se predau la școlile de antrenori la capitolul «nu faceți ca el». Prin această declarație, Dinu ne-a făcut un mare bine, a reușit să trezească anumite simpatii, în ghilimele, în inima fanilor olteni, înainte de meciul cu Dinamo“, a încheiat patronul Craiovei.

„Crișan se zvârcolește în mormânt“

Managerul general al „juveților”, Ilie Balaci, crede că unii jucători de la națională sunt convocați aiurea: „După meciul de la Constanța s-a luat de mine mama unui purtător de ghete de fotbal. Nu l-am atacat pe fiu-său ca om, ci ca fotbalist. Cred că Zoli Crișan se zvârcolește în mormânt că sunt unii care au strâns mai multe selecții decât el și tot nu ne-au convins”, a spus Balaci.


"Dorel Stoica are viteza unui joagăr. El poate fi doar pândar la vie, nimic mai mult"
– Cornel Dinu, administrator-delegat Dinamo

 

Publicat: 03 04. 2009, 09:16
Actualizat: 03 04. 2009, 09:22