Patronul echipei din Bănie, Adrian Mititelu, și-a motivat fotbaliștii înainte de partida de sâmbătă, cu Poli Timișoara, fiind de părere că meciul va fi unul foarte greu și că Marian Iancu nu va retrage gruparea de pe Bega din campionat.
„Hai să fim serioși că nu retrage Marian Iancu pe Poli din campionat. Ar fi cea mai mare țeapă să desconsiderăm Timișoara sâmbătă. Se înșeală amarnic cei care cred că Iancu riscă să piardă câteva milioane de euro doar din cauza unei penalizări de șase puncte. Vor fi foarte motivați sâmbătă și vom avea un meci foarte greu”, a spus Mititelu.
Acesta a încercat să aplaneze și scandalul cu suporterii, care nu au fost lăsați să intre în București la meciul pierdut de olteni cu Dinamo, scor 0-1. „Am ajuns să fiu eu scos principalul vinovat pentru oprirea suporterilor Craiovei la intrarea în București. Vă dați seama ce puternic am ajuns? Un grup de 100 de fani mă consideră mai rău decât Staicu sau Nețoiu. La meciul cu Poli nu cred că vor fi incidente, acel grup de suporteri care mă înjură va avea o mare surpriză, pentru că vor fi huiduiți de tot stadionul. Toți zic că n-au nimic cu jucătorii și că-i felicită pentru cum se dăruiesc în teren. Dar acea echipă cine a construit-o? Nețoiu? Dacă nu eram eu la Craiova, nu exista această echipă! Sper să înțeleagă și ei că s-au dus vremurile când se amesteca galeria și Poștașul în treburile echipei”, a încheiat Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER