Mitriță nu s-a îngrășat în vacanță de teama lui Mangia: „Mi-a fost frică de amendă”
Căpitanul Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a petrecut vacanța pe tărâmuri însorite, în Maldive și în Dubai, dar spune că nu a făcut excese alimentare, de teama amenzii pentru kilograme în plus.
- U Craiova s-a reunit astăzi la Policlinica pentru Sportivi din Bănie, unde alb-albaștrii au efectuat vizita medicală. Marți dimineața, lotul echipei conduse de Devis Mangia va decola din Craiova cu un charter cu destinația Antalya, delegația olteană fiind cazată pentru următoarele 18 zile la resortul The Land of Legends din Belek.
„A fost foarte frumos în vacanță, a fost cald, m-am relaxat, mi-am încărcat bateriile, aveam nevoie după un an greu. Ne dorim să fim sănătoși, să facem un cantonament bun și să fim apoi pregătiți să câștigăm fiecare meci. Cantonamentele ne țin în formă. Nu am kilograme în plus, mi-a fost frică de amendă! Trebuie să ne gândim foarte bine unde vrem să ajungem și ce vrem să facem. Ne așteptă meciuri foarte grele, noi jucăm următoarele partide cu echipe care se vor afla în play-off. Nu știu ce jucători vor veni, vom vedea, avem nevoie de omogenitate în primul rând, avem echipă valoroasă și trebuie să facem un sezon bun, fiindcă fanii Craiovei sunt la nivel înalt și vrem și noi să ne ridicăm la pretențiile lor. Nu mă gândesc acum la plecare, vreau să rămân aici și să câștig trofee apoi vom vedea ce oferte voi avea și unde va fi bine să mă transfer”, a spus Mitriță la vizita medicală.