Miza finalului de sezon pentru „câini”: 500.000 de euro!

Pentru fanii „câinilor”, sfârșitul sezonului înseamnă doar Cupa
României. Pentru jucători, și Liga I prezintă interes. Mai precis
locul 4, cel care le-ar aduce fotbaliștilor o primă totală de
200.000 de euro. În plus, dacă vor câștiga Cupa, FRF va premia
clubul cu 250.000 de euro, iar acționarii vor mai plusa și ei cu
50.000 de euro!

Elevii lui Ioan Andone au pentru ce trage în ultimele două etape.
Deși sună ciudat pentru o echipă cu pretențiile lui Dinamo,
obiectivul vestiarului pe acest final de campionat este locul 4!
Această poziție înseamnă bani, iar „câinii” nu prea au avut parte
de astfel de bucurii în acest sezon, mai ales că salariile au venit
cu întârziere, iar primele nu au existat. Singurul bonus pe care îl
pot încasa fotbaliștii din „Ștefan cel Mare” este legat de locul 4.
Este vorba de 200.000 de euro, sumă pe care Nicolae Badea a
promis‑o și stipulat-o în ROI pentru această clasare. Altfel, cele
34 de etape ale Ligii I înseamnă „muncă patriotică” pentru Torje și
compania!

Misterul
de la Timișoara

Astfel, partida din ultima etapă de la Timișoara devine de real
interes pentru dinamoviști în îndeplinirea obiectivului, locul 4.
În Banat, Andone ar vrea să trimită pe teren cel mai bun „11”, însă
și aici intervine un semn de întrebare. La trei zile distanță, la
Brașov, Dinamo va juca un meci la fel de important: finala Cupei
României. Iar liderii vestiarului au fost anunțați că, dacă vor
câștiga, vor mai avea de împărțit alți 300.000 de euro! 250.000 de
la FRF, iar 50.000 din partea șefilor. Aceiași șefi care au făcut o
precizare: dacă finala va fi câștigată în fața rivalei Steaua, suma
din partea lor ar putea fi suplimentată!

Publicat: 12 05. 2011, 03:00
Actualizat: 12 05. 2011, 15:27