După contractul încheiat între Steaua și firma Ortec, recunoscută în Europa pentru furnizarea de servicii software și de consultanță pentru planificare și optimizare, staff-ul roș-albaștrilor a disecat fazele din meciul contra lui Kuban Krasnodar (3-0), acesta fiind meciul în care Ilie Stan a folosit echipa de bază.
Steaua este singura echipă din România care lucrează cu o firmă care îi furnizează datele complete privind meciurile propriei echipe, dar și a adversarilor. Chiar și așa, după cantonamentul din Antalya, staff-ul tehnic al roș-albaștrilor a cerut un singur raport complet al celor șase meciuri, și anume, cel cu echipa lui Dan Petrescu. Acest meci a fost disecat pentru că este singurul în care Ilie Stan a folosit echipa standard, al doilea joc, cel cu Debrecen (1‑0), fiind întrerupt de ploaie. După ce firma Ortec ne-a arătat acest raport, se putea observa foarte clar poziția media a jucătorilor în teren. Astfel, Tatu apărea mai avansat decât Nikolic, Brandan era mai predispus să ajute atacul decât Dănănae, iar sarcinile lui Chiricheș erau mai defensive decât cele ale lui Geraldo.
Edi Iordănescu e specialistul Cel preocupat să analizeze rapoartele de joc este chiar Edi Iordănescu, omul responsabil cu organizarea tactică a Stelei. „El, Narcis Răducan și chiar Răzvan Rotaru sunt mai pasionați după acest sistem și suntem în permanent contact cu ei”, a spus Cosmin Băroiu, project manager la firma Ortec. Este cunoscut faptul că fiului fostului selecționer a urmat cursuri de specializare în străinătate, iar în curând va susține examenul pentru licența PRO.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER