Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, marți, că dacă echipa sa va trece de partida cu Steaua, din etapa a XI-a a Ligii I, îi va fi mai ușor să își revină din perioada grea prin care trece gruparea „alb-roșie”.
„Jucătorii sunt afectați de această perioadă. Niciun jucător nu mai are încredere totală în el. Poate va fi un șoc acum, că vine meciul cu Steaua. Va fi un meci de tradiție, cu mult orgoliu și sigur vor căuta să dea mai mult. Dacă trecem peste acest moment, atunci sigur va fi mai ușor să ne remontăm. Un meci bun cu Steaua ar însemna un nou început, pentru că noi începusem bine campionatul, acum avem o cădere, iar acum ar putea fi un nou început. Mai sunt nouă etape până se termină anul. Sunt 27 de puncte puse în joc și se poate întâmpla orice„, a spus Andone.
Tehnicianul a precizat că își dorește la derbi ambele echipe să fie în formă. „Sper să fim ambele echipe în formă, pentru că Steaua a arătat foarte bine de când a venit Lăcătuș acolo și au marcat șapte goluri. Au arătat că au potențial, iar acum e rândul nostru să ne schimbăm”, a adăugat Andone.
Antrenorul dinamovist a afirmat că amicalul pe care Dinamo îl va disputa vineri cu echipa din liga a doua germană Karlsruher SC va fi un meci bun de pregătire pentru partida cu Steaua. „În Germania vom avea un meci amical bun, pentru că aveam foarte multe zile de stat în România, ar fi fost 15 zile. Este o echipă de liga a II-a germană și toată lumea știe cum e fotbalul de acolo. Va fi un meci de pregătire pentru partida cu Steaua”, a declarat Andone.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER