MM: „A fost un meci nebun! Cei de la Pandurii au avut gol valabil!”

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat
că partida cu Pandurii Târgu Jiu a fost una „nebună”, lăudând
prestația formației gazdă în meciul încheiat la egalitate, scor
0-0, în prima etapă a sezonului 2010/2011 al Ligii I.

„A fost un meci nebun care se putea încheia cu orice
rezultat, mai puțin cu 0-0 dacă ne luăm după desfășurarea partidei.
Și până la urmă a fost 0-0. Echipa Pandurii a jucat extraordinar
până în minutul 70, după care a făcut tot ce a putut să tragă de
timp, asta am văzut eu, că au stat pe jos. Când ai două bare și
ratezi două ocazii, cum au fost cele ale lui Frunză și Dale, nu
poți să fii mulțumit, numai că și Pandurii puteau să înscrie, asta
e cert. Fiindcă au făcut un joc foarte bun. Din păcate s-a creat
emulația de care mă temeam, echipa e foarte bine pusă în teren de
Badea și ne-au făcut un meci greu. Cred că vor suferi multe echipe
aici”,
a spus Mihai Stoica.

Oficialul formației Unirea a adăugat că în finalul meciului a
existat o greșeală de arbitraj, aluzie la golul anulat în
prelungirile partidei echipei gorjene, pe motiv de ofsaid.
„Nu cred că se poate spune că Radu Petrescu a dat 5 la sută
pentru oaspeți, dar în final a fost o fază grea și o greșeală de
arbitraj. În opinia mea a fost gol valabil pentru Pandurii, eu așa
am văzut că a fost gol valabil marcat de Pandurii în ultimul minut
de prelungiri. Sunt fair-play, de ce să spun altfel dacă asta am
văzut? E fază grea, dar mie mi s-a părut că a fost gol
valabil”
, a precizat Mihai Stoica.

Echipa Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul
disputat, vineri, în deplasare, cu formația Pandurii Târgu Jiu, în
prima etapă a Ligii I.

MEDIAFAX

Publicat: 23 07. 2010, 22:55
Actualizat: 23 07. 2010, 22:57