Mihai Stoica a lăsat deoparte joi seara documentele de la birou ori interviurile către presă și și-a pus căștile de comentator sportiv. Managerul Stelei a fost unul dintre crainicii partidei, pe care favorita sa, Inter Milano, a disputat-o cu coșmarul Stelei, Napoli.
Antrenat ca analist sportiv pe la alte emisiuni și profitând că fotbalul se află în vacanță, Mihai Stoica a ales să-și analizeze joi seara favoriții de la Inter în duelul lor cu Napoli. Chiar înaintea startului partidei încheiate până la urmă cu scorul de 3-1, managerul stelist a recunoscut că este în continuare obsedat de „bafta” pe care cei de la Napoli o au, în special în minutele de prelungire. „Dacă înscriu din nou, plec cu ambulanța, o să am nevoie de resuscitare”, a glumit Stoica.
N-a fost să fie așa, milanezii au trecut cu ușurință de napoletani, dar Meme Stoica n-a putut să se abțină să compare meciul de joi cu partida pierdută de Steaua în ultimele minute. Altfel, în comentariul său, Meme s-a dovedit un fin cunoscător al fotbalului italian. În afara detaliilor referitoare la jucători, conducerea tehnică și noutățile din Serie A, managerul Stelei a sesizat cu ușurință schimbările de ordin tactic operate de cei doi antrenori.
A invitat telespectatorii pe Facebook
Intervențiile sale de crainic au fost întotdeauna oportune, pigmentate cu detalii despre cei aflați pe „Giuseppe Meazza” și deseori l-a lăudat pe Cristi Chivu pentru intervențiile sale. A comparat cel mai tare derby din lume, Independiente – Racing, cu UTA – Poli Timișoara, fapt ce i-a atras simpatia unui arădean, care a comentat pe pagina sa de facebook: „Indirect ai recunoscut că nu Steaua – Dinamo e adevăratul derby al fotbalului românesc, ci UTA – Poli. Ce părere ai că toate jurnalele de sport încep cu Gigi Becali și cu Steaua? Suntem intoxicați„. Răspunsul lui Meme a fost următorul: „Știu că e frustrant, uită-te la Digi, acolo nu e cancan, doar sport„!
3 job-uri are în momentul de față Mihai Stoica. Manager la Steaua, invitat permanent și comentator la DigiSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER