UPDATE: Mihai Stoica spune că va pleca de la Steaua pe perioada în care Cîrțu va antrena în Ghencea. Managerul „roș-albaștrilor” spune însă că va reveni la Steaua după ce Cîrțu va pleca. „Nu pot să lucrez cu un antrenor slab, dacă vine el, plec eu. Dar o să revin cu o mare plăcere când o să plece el”, a spus Meme la gsptv.
Becali a venit însă cu o altă variantă: „Ce demisie să-ți dai? Colaborăm în continuare, tu te duci și urmărești jucătorii ăia cât e Cîrțu antrenor”
Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni seară, într-o emisiune TV, că singura variantă pentru a-l înlocui pe Marius Lăcătuș la conducerea tehnică a echipei este Sorin Cîrțu, precizând că managerul general Mihai Stoica i-a transmis că va pleca din club dacă numirea va fi oficializată. „Singura variantă la ora asta e Cîrțu. Am discutat cu el. Vine mâine, că avem etapă vineri. I-am zis că e vorba de trei luni de zile în care vii să mă ajuți mai mult. N-am discutat de contract. După trei luni, tragem linie și adunăm. Nu de clasament, în funcție de joc. A zis vin, te ajut, și cu asta basta. E un gentleman agreement, pentru trei luni de zile. Nu puteam să las echipa așa”, a spus Becali la Antena 3.
El a adăugat că l-a lăsat pe Stoica să se gândească o zi. „Stoica a vrut să plece când a auzit că îl iau pe Cîrțu. Am încercat să-l întorc. I-am spus până mâine să se consulte cu familia lui, să nu ia o hotărâre la cald. A motivat că nu lucrează cu Cîrțu. Eu știu că ei s-au certat. I-am zis să uite certurile astea”, a mai spus Becali.
„I-am spus lui Mihai: „Eu te învăț ca un frate mai mic. Nu poți să te joci cu astea ca un copil mic, astăzi vrei ciocolată, ori nu mai vrei. Nu se poate ca un angajat să spună asta. Eu l-am luat pe Mihai că îl plac, dar eu totuși sunt Gigi Becali”, a declarat Gigi Becali la Gsp TV.
„Roni Levi voia, dar acum are echipă. Mihai Stoica a spus că putem să ținem echipa și așa cu Caramarin și Iordănescu. Nu mai e Meme pe care îl știam eu, să abandoneze lupta așa. Nu știu ce i se întâmplă, cred că e vârsta. I-am dat putere mai mare decât a avut-o înainte. Și eu i-am certat că au îngenuncheat. Eu îl pun pe Cîrțu antrenor, fie că îi place lui Meme, fie că nu.
Le promit fanilor că lucrurile se vor schimba, voi face investiții serioase, altfel nu se mai poate. Meme Stoica mi-a zis că nu lucrează cu el, dar i-am spus că certurile astea trec. Este pentru binele lui să treacă peste cearta cu Sorin Cîrțu.
I-am dat puteri mari lui Meme, dar trebuie să înțeleagă și el că este un moment greu acum. Cîrțu trebuie să demonsteze că poate să antreneze Steaua. Olăroiu știe că antrenorul pe care l-aș dori, dintre toți antrenorii. Să dea Dumnezeu să facă Sorin Cîrțu treabă și să mergem mai departe”
Marius Lăcătuș a demisionat, luni, de la conducerea tehnică a echipei Steaua, a doua zi după eșecul suferit în fața formației FC Brașov, scor 0-3, în etapa a XX-a a Ligii I.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER