Mihai Stoica este foarte afectat după ce Steaua nu a reușit să se impună în fața CFR-ului în derby-ul din această seară, dar crede că echipa este pe drumul cel bun și că fanii au motive să fie optimiști.
„Am ratat ocazii uriașe la 2-1 și cred că am fi meritat victoria, chiar dacă la 2-2 și CFR a avut ocazii. Băieții au avut atitudine, au jucat bine, n-am ce să le reproșez. Ne doream extraordinar de mult victoria și chiar dacă au fost probleme de lot foarte mari, toți jucătorii care au jucat și-au dorit foarte mult.
Am pierdut două puncte prețioase. Atmosfera a fost excepțională, le mulțumesc din suflet, dar îmi pare rău că nu au plecat acasă bucuroși. Dar trebuie să fie mulțumiți, pentru că echipa e pe drumul cel bun. Am avut mai multe emoții decât am avut la prima venire în Ghencea”, a spus Stoica la finalul meciului.
Steaua și CFR Cluj au remizat, scor 2-2, într-un meci din cadrul etapei a 17-a a Ligii I -ultima a turului de campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER