Mihai Stoica nu e sensibilizat de situația prin care trece Poli Timișoara și spune că singurele meciuri în care bănățenii reușesc să umple stadionul „Dan Păltinișanu” sunt cele cu Steaua. Oficialul din Ghencea consideră că retrogradarea trupei de pe Bega e normală, în condițiile în care nu a reușit să-și achite datoriile la timp.
„Nu uitați că Timișoara avea stadionul plin doar atunci când juca cu Steaua. Iar despre mult-lăudatul lor fair-play, ei înjurau cel mai cu sârg Capitala.
Dacă îmi pare rău de ce li se întâmplă? Ă‚sta e capitalismul, cine nu are bani nu rezistă, uitați-vă că li s-a întâmpla așa ceva și unor echipe mult mai mari, cum ar fi Fiorentina„, a declarat MM, după meciul Stelei.
Stoica a vorbit și despre lupta la titlu în noul sezon și vede în CFR, Rapid și Vaslui principalele contracandidate.
„CFR și Rapid au transferat foarte mulți jucători, vedem cine se va asambla mai repede. Să nu uităm nici de Vaslui și de omogenitatea lor, mai ales că au fost la un probleme, are un patron care a investit foarte mult și este ambițios. Au unii dintre cei mai devotați fani din România și își vor face un stadion pe care este foarte greu să câștigi„, a mai spus Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER