MM se gândește la un transfer de senzație!** Anul trecut, fanii se rugau de Mihai Stoica să-l aducă, acum și l-a trecut pe listă

MM știe bine campionatul din Țara Sfântă

În presa israeliană apăruse, duminică, informația că Firas Mugrabi, un atacant israelian, care a evoluat ultima oară la Maccabi Netanya ar veni la București să negocieze cu Steaua. Managerul Mihai Stoica a negat această informație, ieri dimineață, la Sport.ro, spunând că, deși cunoaște foarte bine campionatul din Țara Sfântă, nu a auzit de acest fotbalist.

Surse Prosport susțin că singurul jucător israelian pe care MM a vrut să-l aducă în această vară la echipă e atacantul care i-a dat Stelei două goluri anul trecut, în Europa League. E vorba de Wiyam Amashe (foto), care e în continuare jucătorul lui Maccabi Haifa, echipă care se pregătește în aceste zile în Austria și care a învins acum trei zile cu 2-0 pe Beșiktaș. Amashe n-a jucat fiind ușor accidentat.

Publicat: 25 07. 2012, 09:02
Actualizat: 25 07. 2012, 09:03