MM: **”Sfertul de finală pierdut în fața Stelei este o frustrare pe care rapidiștii o vor avea până vor muri”

Meme Stoica nu este prea încântat de meciul cu Rapid, deși
partida se joacă la Urziceni. Managerul ialomițenilor susține că
suporterii giuleșteni vor veni în număr mare și vor continua
războiul pe care îl au cu el, care datează încă de pe vremea când
era la Steaua.

„Meciul cu Rapid îl vom juca practic în Giulești. Sunt
sigur că se vor descurca și de data aceasta și suporterii lor vor
veni la Urziceni în număr mult mai mare decât le-am dat noi bilete.
Chiar dacă fair play-ul este un termen necunoscut lor, un lucru îl
fac doarte bine. Știu să-și încurajeze echipa

Galeria Rapidului are meciul ei permanent cu mine și mă
înjură de familie non stop, deși familia mea nu vrea sa facă
dragoste cu ei. Este modul lor de a se refula după nenumăratele
dăți în care am plecat triumfător din Giulești. Sfertul de finală
pierdut în fața Stelei este o frustrare pe care o vor avea până
când vor muri. Nu se vor putea niciodată răzbuna pe faptul că noi
am jucat semifinana Cupei UEFA, iar ei au văzut-o la
televizor”

Chiar dacă vor câștiga en fanfare mâine, la Urziceni, și
vor câștiga campionatul și vor merge în Liga Campionilor, tot nu va
schimba nimic. Eu am fost deja acolo și cu Steaua și cu Urziceni,
iar ei niciodată, și asta e frustrant”,
a spus Meme
Stoica

„Avem
probleme delicate cu banii”

Oficialul Urziceniului spune că Levi se confruntă cu mai multe
probleme de lot: „Avem probleme mari de efectiv pentru
meciul cu Urziceni. Pe Brandan și Semedo i-a exclus din lot Roni
Levi, iar eu salut această decizie. Aveam informații că după jocul
cu Pandurii au ieșit câteva ore într-un club. Regulamentar n-au
greșit cu nimic, deoarece a doua zi erau liberi și avea voie să
iasă, dar m-a dezamăgit faptul că ei n-au fost supărați de
rezultatul și de jocul echipei de la Târgu Jiu. Au greșit doar
moral”,
a mai spus managerul Unirii, care recunoașe că
echipa din Urziceni nu trece prin cea mai grozavă perioadă din
punct de vedere financiar: „Avem probleme delicate cu banii
la Urziceni, dar sper să se rezolve această situație cât mai repde
posibil. E clar că unele echipe nu au aceste probleme, și din
păcate pentru noi una din aceste echipe este chiar adversara de
mâine, Rapid. Am înțeles că ei sunt la zi cu salariile și le-au
intrat în conturi și primele pentru victoria cu Vaslui

„Nu mă
gândesc să plec, dar în fotbal nu aduce anul ce aduce
ceasul”

Stoica spune că nu se gândește, momentan, să plece de la Unirea
Urziceni: „Nu mă gândesc să plec acum de la Urziceni. Din
câte știu eu mâine am meci cu Rapid, miercuri la Sankt Petersburg,
iar în wekeend la Târgu Mureș. Totuși, la fotbal nu aduce anul ce
aduce ceasul. Dimineața te trezești că conduci un club, iar seara
nu-l mai conduci. Orice este posibil. Speculațiile despre un post
la federație sunt totuși niște invenții. L-am sunat și pe Ionuț
Lupescu să-i spun acest lucru. Practic, acel post nici nu există în
FRF”,
a declarat Meme Stoica

Publicat: 30 07. 2010, 16:11
Actualizat: 30 07. 2010, 16:15