Laurențiu Reghecampf a reușit, în nicio lună de la instalarea pe banca Stelei, să impresioneze pe toată lumea cu metodele sale moderne de pregătire. După patronul Gigi Becali, și managerul Mihai Stoica și-a exprimat admirația față de felul modern în care înțelege fotbalul noul tehnician din Ghencea:
„Eu nu mă implic în pregătirea fizică a echipei, nu am făcut-o niciodată și cred că de aia am și rezistat atâția ani în meserie. Suntem 18 oameni în club și cred că fiecare știe ce are de făcut. Personal, nu am mai văzut astfel de metode de antrenament. Totul este făcut cu cap”.
Mihai Stoica a vorbit la Fanatik Show și despre soarta lui Florin Costea:
„Nu am discutat cu Florin Costea despre viitorul lui. Este sub contract cu noi și trebuie să se pregătească. Nu avem despre ce să vorbim, el trebuie să lupte pentru un post de titular”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER