MM Stoica dezvăluie strategia lui Bogdan Vintilă prin care FCSB  își poate surprinde adversarii în campionat

Antrenorul formatiei FCSB, Bogdan Vintila, urmareste partida dintre jucatorii sai si cei ai Universitatatii Craiova, partida disputata in etapa 22 a Ligii I la fotbal, duminica 22 decembrie 2019, pe Arena Nationala din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

FCSB se află în cantonament la Marbella, în Spania, acolo unde Bogdan Vintilă pregătește mai multe sisteme de joc pentru a-și surprinde adversarii în viitoarele meciuri din campionat.

MM Stoica dezvăluie strategia lui Bogdan Vintilă prin care FCSB  își poate surprinde adversarii în campionat

MM Stoica a lăsat de înțeles că FCSB poate juca cu trei fundași centrali, la fel ca în meciul cu Craiova, scor 2-0, sau, în unele situații, cu un vârf de careu.

”La Steaua se lucrează mai multe module tactice. E posibil să apară surprize pe parcurs. Nu este o schimbare definitivă. Bogdan Vintilă este destul de bine pregătit tactic ca să facă jucătorii să evolueze în mai multe sisteme.

E posibil să ne vedeți cu trei fundași centrali, e posibil să ne vedeți cu un număr 9”, a spus Mihai Stoica la Digi Sport.

Bogdan Vintilă a experimentat acest sistem de joc în ultimul amical al FCSB din cantonamentul din Marbella, FCSB –Karlsruhe, scor 1-0.

Echipa lui Gigi Becali va sta în Spania până pe 21 ianuarie, când va reveni în țară, chiar cu o săptămână înainte de reluarea campionatului. Liga 1 se va relua pe 31 ianuarie, iar FCSB va avea prima partidă a acestui an pe 2 februarie, contra CFR-ului. Partida se va desfășura de la ora 20:00.

 

Publicat: 19 01. 2020, 21:33