Dacă trece de Vardar, Steaua o va întâlni aproape sigur pe Dinamo Tbilisi în turul III preliminar al Ligii Campionilor (georgienii au trecut cu 6-1 în deplasare de feroezii de la Streymur), iar Mihai Stoica se așteaptă la o dublă „de foc” cu formația din Georgia.
Managerul Stelei spune că a avut șansa să îi urmărească live pe elevii lui Dușan Uhrin și are deja destule detalii despre campioana Georgiei.
„E un adversar destul de puternic și va fi o deplasare complicată. Am mers în cantonament să vedem Vasluiul cu Sevastopol și apoi am mers să vedem Șahtior cu Dinamo Tbilisi, chiar din acest motiv. Am zis că poate picăm cu ei în Europa.
Dinamo Tbilisi are o echipă de mare valoare, fundași de mare gabarit și golgheterul campionatului, Xisco. E un jucător care a jucat împotriva Stelei, când era la Valencia.
Jucăm primul meci în deplasare și asta poate fi un avantaj pentru noi. Dușan Uhrin știe foarte bine fotbalul românesc, sunt în relații foarte bune cu el„, a declarat Mihai Stoica la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER