„Moartea căprioarei” face victime la Dinamo: „Bă, pomul ăla e al meu, eu mă pitesc acolo!” Cum au reacționat jucătorii la coșmarul de 12 km gândit de Țălnar
Jucătorii lui Dinamo au efectuat ieri două antrenamente „spartane”, la fel cum se va întâmpla zilnic, până pe 26 ianuarie
Dinamoviștii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a alerga prin munți
Traseul pregătit de Cornel Țălnar: 12 kilometri într-o oră, prin zăpada care depășea uneori nivelul gleznelor
În total, „câinii” efectuează trei antrenamente zilnic, două în pădure, unul la sală sau la bazin
Dinamo a ajuns marți la Poiana Brașov pentru prima dată după trei ani. Și acum, ca și în 2010, pe banca alb-roșilor stă Cornel Țălnar. „Țânțarul” le-a pregătit un regim special jucătorilor săi, care după mai bine de două ore de alergat prin zăpadă s-au refugiat, epuizați, în hotel. Toți au fost în picioare încă dinainte ca ceasul să arate ora 07:00. Peste jumătate de oră ar fi trebuit să înceapă deja antrenamentul la poalele unei pârtii ce părea abandonată. Cum soarele nu intrase încă în tură, iar întunericul tot mai acoperea Poiana, ședința de pregătire a fost amânată cu aproape 20 de minute. La 07:50 s-a dat drumul la încălzire, iar după un sfert de oră urma proba de foc: 12 kilometri alergați prin pădurea plină de zăpadă, în decurs de o oră. Împărțiți în două grupe și înfofoliți bine, jucătorii au dat dumul la alergare fără nicio obiecție. Cei care au mai trăit „coșmarul” în 2010 șusoteau încă din block-start: „Bă, pomul ăla e al meu, eu mă pitesc acolo”.
Păcălit de autocar
Greul a venit după primii kilometri alergați, atunci când efortul depus și-a pus cel mai clar amprenta asupra jucătorilor. „Câinii” roșii chiar sunt roșii! În obraji. Treptat, tot mai mulți băieți s-au supraîncălzit, și-au smuls căciulile de pe cap, le-au predat ca pe o ștafetă staff-ului, iar în schimbul sudorii au primit câte un „bravo” de la „Țânțar”. Întârziații au avut parte de „bici”: „Hai mai repede, Rafi, dacă vrei să ajungi departe. Toți s-au conformat, însă au existat și momente amuzante. Pulhac ar fi vrut ca antrenamentul să se termine mai repede. După 50 de minute de alergare, fundașul s-a nimerit lângă autocar chiar în momentul în care șoferul a pornit motorul pentru a face căldură și, instinctiv, acesta s-a oprit: „Gata! Unde mai fugiți?! Nu vedeți că plecăm?” Nu a fost decât o confuzie, pentru că cei din staff-ul tehnic i-au strigat imediat: „Hai Cristi, aleargă, mai aveți o tură!”.
Antrenament „off-road”
Totul s-a încheiat în jurul orei 09:05 cu ceai, iar toată lumea a dat fuga la hotel pentru masă și câteva zeci de minute de relaxare. La 11:30 urma o nouă porție de „furci caudine”. Iar dacă primul antrenament a fost efectuat pe un traseu cu zăpadă, în general, bătătorită, pentru cel de-al doilea „Papa” Țălnar le-a pregătit jucătorilor și câteva elemente de dificultate și mai mare: alergări în pantă, pentru început, dar și alegări în zăpadă afânată, a cărei înălțime o depășea lejer pe cea a gleznelor. La final, pe fețele tuturor se putea citi oboseala, iar pe buzele fiecărui dinamovist un ștrangulat : „sunt mort!” sau „ne-a rupt!”, fapt subliniat și de Bălgrădean la conferința de presă de la ora 13:45: „N-am mai avut așa antrenamente decât cu domnul Pițurcă, la echipa națională”. Lamentările au dispărut rapid, deoarece „câinii” trebuiau să se gândească la odihnă. Spre seară îi aștepta sala de forță și bazinul.
„Moartea căprioarei” face minuni
Metoda pregătirii la munte, iarna, nu este aplicată în premieră de Cornel Țălnar. La ultimul său mandat, în sezonul 2009 / 2010, Dinamo terminase turul pe locul 8, la 7 puncte de lider, iar șansele „câinilor” la titlu păreau minime. „Țânțarul” a luat decizia de a-i duce pe „câini” în Poiana Brașov, ca și acum, programul de antrenamente de atunci care includea și celebrul exercițiu de rezistență „Moartea căprioarei” fiind similar cu cel de acum. În retur, „câinii” au început în forță, dar două gafe ale lui Dolha în momente cheie, la Cluj, cu CFR (2-2), și la Urziceni, cu Unirea (4-4), au blocat miracolul. Cu victorii în acele meciuri, Dinamo ar fi trecut pe primul loc cu 10 etape înaintea finalului, iar drumul spre titlu ar fi fost deschis.
20 de kilometrii au alergat elevii lui Țălnar ieri, 12 la primul antrenament pe munte, 8 la a doua ședință de pregătire
3 antrenamente pe zi vor face „câinii” la Poiană, două în pădure și unul la sală