Mobilizare generală!

Pancu „s-a dat” la coechipieri
Mijlocașul și-a luat în serios rolul de lider al echipei din Grant.

„Pancone” a fost cel care a dat semnalul trezirii jucătorilor alb-vișinii și este convins că Rapidul mai are încă șanse la câștigarea campionatului.

Înfrângerea în fața Clujului și eliminarea prematură din Cupa României nu l-au demoralizat pe Daniel Pancu. „Pancone” e de părere că o victorie în fața Oțelului i-ar readuce pe giuleșteni în lupta pentru titlu. Mijlocașul a stat la sfat cu colegii și le-a transmis că meciul de la Galați trebuie tratat doar la victorie. Pancu a ținut să-și încurajeze colegii, al căror moral era destul de zdruncinat în urma ultimelor rezultate. „Sunt convins că, dacă batem la Galați, jocul nostru se va schimba. Nu sunt de acord cu cei care spun că titlul este deja al CFR-ului. Eu zic că titlul încă se joacă. Vă asigur că ceea ce s-a întâmplat la Constanța, cu banderola, nu se va mai repeta. Sunt 100% convins că o să câștigăm campionatul”, a spus jucătorul.

Sunt 100% convins că o să câștigăm campionatul.
Daniel Pancu mijlocaș Rapid

Copos sare cu banii

Patronul giuleștenilor a mărit primele de joc.

Finanțatorul Rapidului a luat cu asalt ieri-dimineață baza spor­­­­tivă de la Pro Rapid. A discutat minute bune cu jucătorii și le-a promis că vor evolua cu Oțelul pe prime speciale.

Astfel, în cazul unei victorii, elevii lui Mircea Rednic vor încasa 4.000 de euro! Totodată, finanțatorul din Grant le-a dat garanții jucătorilor „alb-vișinii“ că își vor încasa la începutul săptămânii viitoare salariile restante pe luna ianuarie! George Copos speră ca astfel să-i mobilizeze exemplar pe giuleșteni pentru partida de azi, cu Oțelul Galați, vitală pentru Rapid în lupta pentru titlu.
„Va fi un meci pe viață și pe moarte. Totul depinde de jucători. La Galați suntem condamnați să câștigăm. Sper ca Mircea Rednic să găsească soluții pentru a redresa echipa. Sunt sigur că o va face. După ce am văzut CFR în meciul cu Brașovul, eu încă mai sper cu tărie la titlu. Am încredere că putem câștiga campionatul în acest an”, a spus, optimist, Copos.

4 mii de euro este prima promisă de Copos jucătorilor giuleșteni pentru o victorie la Galați.

Maftei este căpitanul echipei și trebuie tratat cu respect. Dacă vor, pot să mă critice și să mă înjure pe mine cât vor, dar nu pe jucători.
George Copos patron Rapid

La Galați suntem condamnați să câștigăm.
George Copos patron Rapid

Ultrașii vor unitate

Fanii au promis susținere necondiționată.

Conștienți de importanța partidei cu Oțelul, suporterii alb-vișiniilor s-au întâlnit ieri la baza Pro Rapid cu Maftei&Co pentru a-i asigura de tot sprijinul lor.

Deși încă nu au putut trece peste episodul „banderola” din finalul meciului de Cupă contra Unirii Urziceni, ultrașii rapidiști vor face deplasarea la Galați și își vor încuraja echipa.

„Am fost astăzi (n.r. – ieri) la Pro Rapid și am vorbit timp de câteva minute. Era normal să facem acest lucru după toată agitația din ultima perioadă. Le-am transmis jucătorilor că, așa cum ne dăm noi sufletul în tribună, așa să evolueze și ei. Campionatul nu este încă jucat, mai avem șanse la titlu și vrem să-i vedem că-și dau toată silința. Nu ne interesează altceva. Să demonstreze că sunt uniți și să‑și arate valoarea”, a declarat liderul suporterilor rapidiști, Vali Bulgaru. Giuleștenii vor fi susținuți la Galați de aproximativ 1.000 de suporteri, care vor pleca astăzi cu trenul din Gara de Nord în jurul orei 9:40.

Așa cum ne dăm noi sufletul în tribună, așa să evolueze și ei.
Vali Bulgaru liderul suporterilor

I-au luat și pe Burdujan și Paulo

„Dacă Burdujan își cere scuze pentru ce a declarat, îl reprimesc la echipă”, declara Rednic. După ce a bătut palma cu Burdujan, Rednic a decis să-l ia la Galați, alături de Buga. Deși vineri resimțea dureri la gamba dreaptă, Joao Paulo este OK, el urmând să facă parte din lotul de 18.

Szekely vrea să dea golul victoriei

Mijlocașul gălățenilor, Janos Szekely (foto), a declarat că meciul contra Rapidului nu are o semnificație aparte pentru el, deși a fost curtat de această echipă. „Nu am de luat nicio revanșă. Dar ar fi cea mai importantă realizare a mea dacă aș reuși să marchez golul victoriei. Cred că ne dezavantajează faptul că la Rapid este presiune, pentru că se vor mobiliza foarte bine“, a precizat mijlocașul.

Publicat: 01 03. 2008, 21:14
Actualizat: 01 03. 2008, 21:20