Moda Boloni

Primo: am mai auzit de n-șpe ori povestea asta cu Boloni la Dinamo, Rapid, chiar Steaua, mai nou CFR. Acum e din nou Rapid. Nu spun că-s invenții, că Borcea, Copos, Gigi, Arpy ș.a.m.d. n-au avut programat în agendă niște telefoane la Boloni. Nu zic că nu s-a vorbit cu el, nu zic că nu s-au studiat proiecte. Dar e o mare problemă. Loți e un antrenor scump. Foarte scump. Prea scump pentru România, cel puțin pentru România de acum, cea în care o participare în Ligă le ia mințile tuturor. Rețineți, participarea doar! 6 milioane de euro sunt vitali, capitali, indispensabili, țelul suprem, lucrul pentru care merită să te conduci după principii care l-ar face pe Macchiavelli să se îmbujoreze ca o fată mare. Iar Loți ține la preț. Și n-o luați ca pe o chestie urâtă, că e nu e “caracter” sau alte d-astea, e vorba că omul ține la firma lui și, dacă e să se înhame la o muncă, atunci să fie sigur că merită. Și o observație de bun simț: cine dracu’ pleacă de la un salariu de vreo un milion jumate pe an, cât are la arabi, la maximum 500.000 (cu semnul întrebării) cât pot să-i dea cei de mai sus cu eforturi inimaginabile? Dar e o modă să-l vrei pe Boloni, așa că lumea amăgește și se amăgește în continuare.

Secundo: acum o să ziceți că exagerez. Așa cum e o modă să anunți că vrei să-l iei pe Boloni, așa e și o modă care susține că Boloni e un antrenor mare, care, dacă ar veni, ar aduce mentalitate, spirit occidental, aerul înalțimilor etc. Cariera lui Loți are mai multe perioade: de succes (Sporting, Rennes), bunicele (Nancy) , nesatisfăcătoare (România) și catastrofale (Monaco). Ce face acum, la arabi, nu punem la socoteală.

Nu spun că nu e antrenor bun, din contră. Bilanțul de mai sus îi e favorabil. Dar nu e momentan un antrenor mare, sau un salvatore della patria. Dar realizările și vârsta lui îl fac cam intangibil pentru noi. Financiar.

Publicat: 02 05. 2008, 11:08