Modificări de ultimă oră la FCSB! Ce decizie a luat Gigi Becali privind unii dintre cei mai importanți jucători: Florin Tănase, Octavian Popescu și Florinel Coman
FCSB se pregătește pentru un nou sezon de Liga 1, după ce a încheiat campionatul trecut din nou pe locul secund, titlul fiind adjudecat de CFR Cluj. Gigi Becali a anunțat că nu vor exista schimbări majore în cadrul echipei.
FCSB trebuie să acopere un post important în cadrul echipei, după plecarea lui Andrei Miron. Gigi Becali caută un nou fundaș central, care să facă echipă bună cu Iulian Cristea în mijlocul apărării.
De asemenea, Ionuț Nedelcearu refuză să vină la FCSB, iar Toni Petrea mai are câteva variante disponibile: Dragoș Nedelcu, Denis Haruț și Ovidiu Popescu.
Modificări de ultimă oră la FCSB! Ce decizie a luat Gigi Becali privind unii dintre cei mai importanți jucători: Florin Tănase, Octavian Popescu și Florinel Coman
Totodată, patronul milionar al FCSB a decis ca pe poziția de atacant central să rămână Florin Tănase, iar conform lui Mihai Stoica, după ce își va reveni complet, Florinel Coman îi va lua locul lui Octavian Popescu în partea dreaptă. Cel din urmă va fi trecut în linia celor trei mijlocași.
„Atacant va fi Tănase la noi. Totul pleacă de la Coman, poate doar o singură poziţie, în stânga. Coman e jucător de top 3 la noi. Octavian Popescu poate juca mai multe posturi.
Tănase e clar… Are clauză. Beșiktaț nu are niciun ban. Beșiktaș va ajunge cu salarii cum n-a avut salarii în istoria clubului.
Nu ştiu de ce a preferat varianta asta, ştiu că a semnat cu Pastorelo, fără ceartă cu Giovanni. E cel mai relaxat fotbalist pe care-l cunosc. E jucător de echipă, are două titluri de golgheter.
Am vorbit cu Tănase o oră şi jumătate, e relaxat. Nu e doar despre salariu, e foarte deştept şi nu se grăbeşte. E genul de jucător care n-ar semna oriunde, doar că sunt bani mai mulţi. Gândeşte şi sportiv, nu vrea într-o echipă în care nu se joacă fotbal, chiar dacă are salariu mare. Ăsta e Tănase”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.