Mojica va da probe de joc în China

Internaționalul bolivian a petrecut un singur retur de campionat la Petrolul, iar în aceste zile se pregătește de o mutare în China, la echipa de liga a doua,  Chongqing Lifan. Decizia de despărțire de Gualberto Mojica a venit după ce pe postul de mijlocaș de creație a fost transferat Filipe Teixeira.

În plus, Mojica (foto, în galben) nu a fost prezent nici în cantonamentul din Slovenia, ieșind totuși în evidență printr-un eveniment petrecut în țara natală: a fost implicat într‑un accident auto, provocat pe fondul consumului de alcool. „I-am dat acordul să plece în China, sunt toate detaliile puse la punct pentru a se realiza acest transfer, dacă el va trece testele de acolo”,  a confirmat directorul executiv al Petrolului, Andi Crângu.

Publicat: 08 07. 2013, 03:00
Actualizat: 08 07. 2013, 03:00