Moldova, sub cod galben de ninsori! Ieșenii dau asigurări că terenul din Copou va fi bun la ora jocului cu FC Botoșani. „Protejăm iarba cu o folie, iar dacă este nevoie vom porni și instalația de încălzire” | FOTO

Chiar dacă întreaga Moldovă se află sub cod galben de ninsori, oficialii clubului CSM Poli Iași dau asigurări că meciul cu FC Botoșani, programat luni, de la ora 18:00, se va disputa în condiții optime. Însuși primarul Mihai Chirica a inspectat suprafața de joc, în cursul zilei de joi și le-a cerut îngrijitorilor arenei să facă tot posibilul pentru ca terenul să fie practicabil la ora jocului.

Suprafața de joc a fost degajată de zăpadă, iar până luni va fi protejată cu o folie.

„Chiar dacă în Iași a nins, iar temperaturile au fost scăzute în unele zile, terenul se va prezenta în condiții optime la ora jocului cu FC Botoșani. Domnul primar Mihai Chirica a fost în inspecție la stadion și le-a solicitat celor care se ocupă de teren să facă tot posibilul pentru ca suprafața de joc să se prezinte în cele mai bune condiții. Zăpada a fost înlăturată, iar iarba este protejată în momentul de față cu o folie. Dacă vremea o va cere, în zilele premergătoare meciului vom porni și instalația de încălzire, care este funcțională. În toamnă, Primăria a remediat defecțiunile de la instalația de încălzire, iar aceasta funcționează normal acum, nu sunt probleme”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.

Meciul sezonului

Oficialul lui CSM Poli admite că meciul cu FC Botoșani este cel mai important de până acum pentru echipa din Copou.

„Meciul cu Botoșaniul este cel mai important pentru noi din întreg sezonul. O victorie în meciul de luni ne-ar ține în cărți pentru play-off. Sunt bucuros că am ajuns aici, în situația de a ne bate cu șanse reale la play-off. Asta înseamnă că schimbările din vară au fost benefice. Avem o echipă spectaculoasă, care joacă pe cartea atacului, avem publicul alături de noi, jucăm pe teren propriu și sperăm să câștigăm cele trei puncte. Sincer, mi-aș dori ca și noi și Botoșaniul să mergem în play-off. Ar fi frumos ca ambele echipe din Moldova să joace în grupa de elită”, a punctat Ambrosie.

 

Publicat: 09 02. 2018, 12:30
Actualizat: 09 02. 2018, 12:31