Moldovan a îngropat Vasluiul, pe vremea când juca la Rapid

Actualul tehnician al Vasluiului, Viorel Moldovan, se întoarce în Giulești în acest weekend și vrea să obțină prima victorie din istoria echipei moldovene în duelurile cu Rapid din Liga I.

Din postura de jucător al vișiniilor, Moldo-but a reușit o dublă în sezonul 2006-2007, în partida câștigată de giuleșteni cu 2-0, împotriva echipei lui Porumboiu.

În precedentele șase întâlniri directe din Liga I, moldovenii nu au reușit să învingă niciodată formația feroviară. Iată rezultatele complete, din disputele de până acum:

Sezonul 2005-2006 : Rapid – Vaslui 1-0, 1-1

Sezonul 2006-2007 Rapid – Vaslui 2-0(dublă Viorel Moldovan), 1-1

Sezonul 2007-2008 Rapid – Vaslui 2-1, 4-2

 

Publicat: 20 11. 2008, 15:28
Actualizat: 20 11. 2008, 15:29