Moldovan, din vară!
Dinu Gheorghe se gândește serios să vină la Rapid din vară, în condițiile în care FC Brașov se confruntă cu probleme financiare grave, iar Răzvan Lucescu va pleca la naționala României, ori la Poli Timișoara.
“Vamă” a gândit deja un plan pentru giuleșteni, din care face parte și tehnicianul Vasluiului, Viorel Moldovan. Aducerea fostul internațional în Giulești depinde însă și de ce se va întâmpla mâine, în semifinalele Cupei României. Dacă va bate pe CFR Cluj, și va obținere calificarea în Europa League, Viorel Moldovan își va păstra postul de tehnician și va rămâne și din vară la Vaslui. Dacă nu? Va avea drum deschis spre Rapid, mai ales că Adrian Porumboiu are de gând să-l demită! Moldovan le-a spus apropiaților săi că ar fi dispus să colaboreze cu Dinu Gheorghe în Giulești, iar între cei doi au avut deja discuții în acest sens.
El l-a adus pe Cesinha
Vio Moldovan și-a încheiat cariera de fotbalist în Giulești, iar pentru scurt timp a ocupat postul de director sportiv. În mandatul său, “Moldo-but” i-a adus la Rapid pe Cesinha și Andrade, pentru o sumă infimă de 750.000 de euro. Fostul internațional a demisionat însă după câteva luni, în urma unor disesiuni cu George Copos și Constantin Zotta și a ajuns în aceeași postură la Unirea Urziceni.
Â