Moldovan după amicalul cu Polonia Bytom:** „Antrenament util!”
Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, a declarat că testul cu
plonezii de la Polinia Bytom, încheiat la egalitate, 2-2, a fost
unul util.
„A fost un antrenament reușit, astfel că acest joc și-a
atins scopul. A fost primul meci în acest stagiu, după câteva zile
de antrenamente tari. Am primit două goluri, care puteau fi
evitate, pe fondul unui joc bun al nostru. Am controlat jocul și,
în afara celor două goluri marcate, am mai ratat câteva ocazii
clare. Important dupa astfel de meciuri este să nu avem probleme cu
accidentarile, pentru că mai este puțin până la startul
campionatului”, a declarat, pentru site-ul oficial al
clubului, Viorel Moldovan.
FC Brașov a remizat astăzi, scor 2-2 (1-1), cu echipa poloneză
Polonia Bytom, într-un meci amical disputat în cadrul stagiului de
pregătire din Antalya.
Golurile brașovenilor au fost marcate de Zaharia, în minutul 30, și
Hadnagy, în minutul 60, din penalty.
„Stegarii” vor juca următorul amical luni, cu Tatran Presov.
Articol publicat de Bogdan
FLORIN