Tehnicianul lui FC Brașov, Viorel Moldovan, a declararat că vrea un succes pe terenul Oțelului Galați, în meciul de vineri. „Ne așteaptă un meci dificil. Jucăm împotriva unei echipe puternice, experimentate, chiar dacă a avut evoluții contradictorii. Au câștigat mai mult afară decât acasă. Oțelul este o echipă care joacă fotbal, imprevizibilă, solidă, dar mergem pentru a ne face jocul și pentru a obține 3 puncte și a rămâne în plutonul fruntaș”, a spus Viorel Moldovan, care nu e îngrijorat de ultimele două rezultate mai puțin favorabile: „E foarte important să jucăm la fel de bine ca la Cluj sau cu Steaua. Eu mă bucur foarte tare că jucăm fotbal, chiar dacă nu am câștigat. Dacă vom merge așa, vor veni și victoriile”.
Fostul internațional a dezvăluit și cum încearcă să-i facă pe atacanții săi să nu mai rateze așa de mult: „Le-am spus ca să rateze cât mai mult, iar dacă-și propun acest lucru, vor reuși să și marcheze. Nu trebuie să-și piardă încrederea. Miracole sau formula magică nu există. Formula magică e munca, perseverența, să te antrenezi la fel de bine ca și până acum. Ei nu trebuie să cedeze nicio clipă, trebuie să caute mereu golul, chiar dacă vor mai veni și ratări. Avem drumul nostru, de pe care nu trebuie să ne abatem. Indiferent dacă vor fi și momente mai dificile”. Viorel Moldovan nu-i va putea folosi la Galați pe Roman, accidentat, și nici pe Hadnagy, suspendat pentru cumul de avertismente. Va reveni însă Nicolae Constantin, care s-a refăcut după unele probleme medicale. Partida FC Brașov – Oțelul Galați, din cadrul etapei a 9-a a Ligii 1, se va disputa vineri, de la ora 16,00.
Moldovan: „Am eliminat Unirea anul trecut, sper să o fac și acum”
Viorel Moldovan a vorbit și de adversarul din optimile Cupei României, campioana și actualul lider, Unirea Urziceni. „Unirea este o echipă solidă, bine organizată tactic, pe care o cunosc foarte bine. Am eliminat-o anul trecut cu Vasluiul tot din Cupă, este o formație agresivă, dar sperăm să trecem de ei”, a spus Viorel Moldovan.
„Moldo-gol” a lăudat evoluția elevilor lui Dan Ptrescu în meciul de Liga Campionilor, cu VfB Stuttgart: „Chiar au făcut un meci foarte bun și cred că meritau mai mult. Nu am văzut o diferență prea mare între Unirea și VfB. Nu știu dacă pot ajunge pe locul 2, dar la locul 3 au șanse. Nu văd de ce nu ar fi la fel de buni precum cu Rangers. Au făcut un joc bun cu Stuttgart și bravo lor pentru acest punct”. Legat de așteptările de la celelalte echipei românești participante în cupele europene, cele 4 grupări in Europa League, Moldovan a precizat că „Sper ca echipele din Europa League să facă cât mai multe rezultate pozitive și să acumuleze puncte pentru fotbalul românesc. Legate de Dinamo, e urât când joci fără suporteri. Ați văzut că stadionul a fost arhiplin sâmbătă, la meciul nostru cu Steaua. E altă atmosferă cu fanii în tribune. Când nu sunt fani, parcă joci degeaba. Fotbalul e făcut să se joace cu spectatori, să fie o atmosferă frumoasă, care să te împingă spre victorie”.
Articol scris de Bogdan Florin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER