Moldovan: „Sper să o ținem așa și în campionat”
Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, s-a declarat mulțumit de
evoluția elevilor săi în primele meciuri din Antalya. „Să dea
Dumnezeu să o ținem așa și în campionat, pentru că atunci vom juca
pe puncte, iar rezultatele vor fi importante. Am marcat șapte
goluri în două meciuri, astfel că am toate motivele să fiu mulțumit
de pofta de gol a jucătorilor mei. Au fost momente de joc foarte
bun, însă am văzut și lucruri mai puțin bune, pe care trebuie să
le corectăm cat mai rapid. Mateiu a marcat un gol foarte frumos cu
Mattersburg. Mă bucur că jucatorii tineri au reușit să marcheze,
pentru că au nevoie de aceste goluri, care le dau multă încredere
în forțele lor. Sunt mulțumit de toți jucătorii. Am văzut multă
disponibilitate la efort, agresivitate și dorință de victorie”, a
declarat Viorel Moldovan pentru site-ul oficial al clubului.
FC Brașov a câștigat ambele meciuri amicale de până acum, 3-0 cu
Partizan Belgrad și 4-1 cu Mattersburg. „Stegarii” vor da piept,
vineri, cu Karpat Lvov.(Bogdan FLORIN)