Directorul sportiv al Unirii Urziceni, Viorel Moldovan, speră să înregistreze prima victorie în Ghencea din cariera sa, dar recunoaște că ialomițenii nu vor risca să joace deschis a CFR.
Moldovan crede că Steaua va prinde sigur unul din primele două locuri, rămânând modest în ceea ce privește șansele Unirii în acest campionat: "Chiar dacă nu va fi pe primul loc, pe locul doi va fi destul de sigur. Obiectivul nostru este clasarea în primele 6, chiar dacă am pierdut câteva puncte importante în acest mini-retur. Noi ne bazăm pe Cupa României foarte mult, dar nu neglijăm nici campionatul. S-o luăm pas cu pas, astfel că meciul de duminică este cel mai important. Trebuie să rămânem realiști, să ne vedem lungul nasului. Deocamdată primele locuri sunt amanetate", consideră Viorel moldovan. "Nu vom risca să jucăm deschis în Ghencea"
"Nu va fi un meci ușor, Steaua rămâne Steaua. Ei nu își pot permite niciun pas greșit pentru ceea ce și-au propus. Imposibil nu e nimic, ei cred în șansa lor, noi într-a noastră. În Ghencea e presiune mare, pe care noi sperăm să o depășim și să reușim să marcăm. Normal ca nu vom merge acolo să ne deschidem și să riscăm aiurea", a spus oficialul Unirii la sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER