Moldovan: „Voi readuce la Vaslui plăcerea de a juca!”

Care sunt posturile descoperite la Vaslui?
Benzile laterale. Avem nevoie de jucători care să creeze superioritate tot timpul și care să poată face ambele faze. Nu va fi ușor să găsim tipul acesta de fotbalist, dar nici dacă stăm cu mâinile în sân nu rezolvăm nimic. Am verde din partea lui Adrian Porumboiu pentru a aduce la echipă cinci-șase jucători de valoare pentru a putea rezista pe toate fronturile.

Ce jucători vor pleca de la Vaslui?
Nu s-a hotărât nimic. Este clar că ne vom despărți de o parte dintre ei. Așa este peste tot în lume. Unii pleacă, alții vin. Nici eu nu am stat toată cariera la un singur club. Vasluiul este un club cu pretenții. Nu vor rămâne jucătorii care au încercat să păcălească fotbalul.

Ce le-a lipsit jucătorilor vasluieni în această perioadă?

Cred că, la un moment dat, a intervenit o automulțumire. Eu cred în potențialul acestei echipe. La Vaslui am toate condițiile pentru a-mi face o carieră frumoasă de antrenor. Am luat-o cu toții de la zero. Le voi cere tot timpul jucătorilor mei responsabilitate, maturitate, echilibru și caracter.

Mai poți duce Vasluiul în Europa?
Nu mă sperie obiectivul. Voi fi foarte exigent și cred că participarea într-o cupă europeană nu este o misiune imposibilă. Mai avem două meciuri până la finala Cupei României, iar în campionat lupta nu e încheiată. Totul se va decide în ultima rundă. Dacă băteam Craiova, eram super mulțumit. Așa, sunt puțin trist.

Este Vasluiul între primele cinci formații ale Ligii I?

Cred că da. Am preluat o echipă de cupe europene și nu vreau să cobor ștacheta. Voi readuce la Vaslui plăcerea de a juca.

Publicat: 03 12. 2008, 09:07
Actualizat: 03 12. 2008, 09:12