Meci nebun pe stadionul Municipal din Botoșani. 7000 de oameni în tribune, atmosferă sud-americană, cinci goluri, două eliminări și un penalty discutabil.
Înaintea partidei cu Dinamo a fost inaugurată nocturna stadionului Municipal. Cornel Șfaițer, Valeriu Iftime, primarul Ovidiu Portariuc și președintele LPF Gino Iorgulescu au tăiat panglica.
Primul meci în nocturnă la Botoșani, spectacolul anunțat de organizatori și disputa cu Dinamo au umplut stadionul Municipal. Aproximativ 7000 de oameni au venit să susțină echipa lui Leo Grozavu.
Debutul meciului a fost unul modest, fără ocazii de gol și cu câteva faulturi peste limita regulamentului. În schimb, jucătorii celor două echipe au părut foarte motivați.
Primul șut spre poartă a fost în minutul 9 când Bărboianu a trimis mult peste poarta lui Curileac. FC Botoșani a controlat jocul dar primul șut pe poartă a fost trimis abia în minutul 25 de mijlocașul Cristian Danci. Două minute mai târziu, FC Botoșani a deschis scorul. Olandezul Martins Quenten a luat o acțiune pe cont-propriu, a pătruns în careu, a centrat în careu iar Fulop a marcat din șase metri.
FC Botoșani rămâne în ofensivă după marcarea golului, iar în minutul 35 Hadnagy are șansa de a marca dar mingea trimisă de acesta din interiorul careului a trecut mult peste poartă.
Oaspeții reușesc egalarea în minutul 41 după un penalty acordat ușor de centralul Horațiu Feșnic. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Marius Alexe. La pauză scorul a fost 1-1 dar după ultimul fluier al centralului Horațiu Feșnic, tehnicianul Leo Grozavu a fugit către brigada de arbitri pentru a cere explicații vis-Ã -vis de penalty-ul acordat în favoarea dinamoviștilor. Cu greu a fost potolit de preparatorul fizic și directorul ethnic Tony Heleșteanu. Pentru proteste, Leo Grozavu a fost trimis în tribune de centralul Horațiu Feșnic.
FC Botoșani a început mai bine partea secundă și a pus stăpânire pe joc. În minutul 53, Acsinte are prima ocazie dar șutul acstuia este prins de Marc. În minutul 56 Dinamo rămâne cu un om mai puțin. Collins Fai îl faultează pe Coitoru la mijlocul terenului și vede al doilea galben. Patru minute mai târziu, FC Botoșani a reușit să marcheze golul doi. Croitoru a executat un corner de pe stânga iar Ngadeu a marcat cu capul din interiorul careului.
FC Botoșani a rămas la cârma jocului și în minutul 67 Croitoru a avut șansa golului dar mingea șutat de acesta este respinsă în corner de Marc. În minutul 74 Bărboianu comite un fault la mijlocul terenului iar centralul Horațiu Feșnic îi arată al doilea cartonaș galben și îl elimină. Finalul a fost unul nebun. În minutul 85 Alexe se distrează cu fundașii botoșăneni și reușește egalarea. Bucuria dinamoviștilor a durat doar patru minute pentru că Roussel a adus din nou în avantaj pe FC Botoșani.
Partida s-a încheiat cu scorul de 3-2 iar după ultimul fluier al arbitrului a început fiesta pe Municipal cu artificii și lasere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER