Moldovenii mecanici**
Ghencea are din nou sonor. Doar la o boxă pentru că doar o
peluză cântă, asta după ce patronul și-a călcat orgoliul și a făcut
o pace pe jumătate. În rest, la Steaua traseele sunt aceleași,
toate duc spre Kapetanos. De la o vreme, internaționalul Kapetanos.
Iar grecul își cinstește proaspăta titulatură cu un gol de mare
atacant. Reia pasa de geniu a lui Nicoliță la colțul scurt, acolo
unde nouă din zece atacanți nu ar fi dat, pentru că le
Villadsen. Asta după ce cu cinci minute înainte a făcut practică cu
o ocazie din care a ieșit doar o bară.
Jelev-Baciu, gemenii gafei
Și părea că e seara de tango a roș-albaștrilor. Nu chiar, pentru că
moldovenii-portocalii au ieșit la joc. Și aici s-a văzut unde e
buba, buba încă necicatrizată a Stelei. Zona stoperilor, acolo unde
Jelev pare doar pansamnet cu rivanol pe o rană adâncă. Ceahlăul a
ratat la ofertă, din toate părțile. A avut cornere, a avut posesie.
Iar cu două minute înainte de pauză, Onciu a adus egalarea tot prin
zona tumefiată, pe greșeala fundașilor centrali. X la pauză cu
ultima clasată, iar tribuna începe din nou să prindă zgomotul unei
stații de emisie-recepție.
Zapata, portarul faliment
Repriza a doua începe cu Steaua călare pe moldoveni, dar oaspeții
rămân tupeiști pentru că au realizat că au cu cine. Cu Baciu care
parcă a luat etnobotanice și cu Jelev care se apără cum „spune”
bulgarul „DA”. Stoichiță se plictisește de fentele perimate ale lui
Tănase și-l bagă pe Surdu. Se lasă cu nervi, cu galbene, iar
tribuna o dă pe bulgări. Mulțescu sare ca „mingea în teren”, Kovacs
arată vestiarele, moldovenii fug de rup pământul și lumea se
gândește că fotbalul românesc s-a ales cu un nou caz. După
„bricheta”, acum urmează „bulgărele”. Vina lui Dragomir că nu a
amânat returul. Zece minute de pauză forțată, moment pentru Gigi să
inaugureze un nou concept în Ghencea: patronul-crainic.
Meciul reîncepe, coordonatele sunt neschimbate, dar Bănel o face
lată pentru că își lasă echipa în zece. Debutează și Artyom
Karamyan, fratele mai bun, însă moldovenii nu se lasă. Și parcă nu
am spus un nume în seara asta. Zapata! Sau mai bine Gafata pentru
că faza îl recomandă. Trage în Vasilache, și mingea țopăie în
poartă. E timp și pentru a treia. Bădescu nu ratează și Steaua e
umilită de ultima clasată chiar în Ghencea, într-un meci în care a
jucat fotbal doar 15 mnute la început.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT PARTIDA
STEAUA-CEAHLĂ‚UL
Steaua: Zapata – Golanski, Baciu, Jelev, P. Marin
– Szekely, Ov. Petre, Pleșan, Nicoliță – Tănase,
Kapetanos
Rezerve: Tătărușanu, Parpas, Arman Karamyan, Toja,
Tudose, Surdu, Artion Karamyan
Ceahlăul: Villadsen –
Dragomir, Forminte,
Vițelaru, Dikaba –
Balde, Vasilache, Onciu
– Bădescu, Mulisa, Ibrahim
Rezerve: Lipitor, Burlacu, Achim, Gafița, Jeremic, Ferariu,
Dumitraș