Moldovenii și-au arătat aprecierea pentru Gheorghe Hagi! Ce premiu i-au acordat „Regelui” | FOTO
Gheorghe Hagi a fost primit chiar ca un rege în Moldova. Înaintea meciului dintre Poli Iași și Viitorul, acesta a fost premiat de către primarul orașului.
Antrenorul Viitorului a primit o Diplomă de Recunoștință, cu ocazia zilei sale de naștere (5 februarie), cu mesajul „pentru o viață dedicată fotbalului și promovării sportului românesc”.
Gheorghe Hagi împlinește miercuri, vârsta de 55 de ani, și își va petrece ziua de naștere, cel mai probabil, la antrenament și pregătind următorul meci din Liga 1, cel cu Universitatea Craiova, programat pe 9 februarie, la Ovidiu, de la ora 20:00.