Marko Momcilovic se antrenează deja alături de colegii săi și poate reveni în echipa de bază a FCSB, așa cum a anunțat și președintele de imagine al roș-albaștrilor, Helmuth Duckadam, dar la finalul sezonului apărătorul de 32 de ani se va despărți de echipa roș-albastră.
”Lui Momcilovic îi expiră contractul în vară, ne strângem mâna. Nu te joci cu sănătatea băiatului. Asta e situația, nu e problema noastră acum Momcilovic”, a spus acum Gigi Becali, la Pro X, finanțatorul bazându-se pe postul de fundaș stânga pe Ionuț Panțîru.
Recent antrenorul Bogdan Argeș Vintilă l-a lăudat pe fundașul stânga al FCSB-ului.
„Momcilovic a făcut 100% cot la cot cu echipa ultimele două antrenamente. Pictează pe teren, dacă l-aţi vedea”.
Momcilovic s-a accidentat în meciul tur cu Hajduk Split din preliminariile Europa League ale sezonului precedent (0-0). Sârbul a trecut prin două operații de hernie de disc, iar FCSB i-a pus la dispoziție un aparatură specială, în valoare de aproape 40.000 de euro, pentru a se recupera cât mai rapid. Însă, la vară, Momcilovic pleacă de la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER